Pe 24 septembrie 2011 am participat la campania Let's Do It, Romania! Cum spuneam într-un articol precedent, împreună cu colegii de la Continental Automotive System Sibiu, am fost în satul Glâmboaca. Ne-a fost atribuită o groapă de gunoi ilegală plasată undeva pe la 500m de sat şi dacă terminam acolo ne mai aşteptau încă două.
În întâmpinarea noastră a venit poştaşul care a muncit cot la cot cu noi la strângerea gunoaielor. Omul e realist şi ne-a spus că azi facem curăţenie dar oamenii o să arunce în continuare acolo. Era de aşteptat şi sunt sigur că asta vor face!
Prima groapă
Nici nu vă închipuiţi ce era acolo! Ridicai o sticlă de plastic şi de desuptul ei mai apăreau încă două ... Gunoaiele erau stratificate, ca o ceapă, curăţai un strat dar te mai aşteptau încă vreo altele două sau trei straturi "proaspete". Şi nu mai zic faptul că o bună bucată din acea groapă era acoperită de bălării, adică buruiene şi urzici. Am curăţat doar până unde nu riscam să ne accidentăm.
La această groapă am reuşit să strângem vreo 62 de saci de gunoi de 160 de litrii. I-am aşezat frumos lângă drum ca să poată veni firma de salubrizare să ridice gunoiul pe care sătenii l-au făcut şi noi l-am strâns. E simplu!
Asta a fost doar încălzirea!
A doua groapă
Că tot eram încălziţi şi mai rămăsese nişte saci era păcat să nu mergem să curăţăm şi cea de-a doua groapă de gunoi ilegală.
Eu credeam că o să mergem tot aşa, în afara satului, dar m-am înşelat. Groapa de gunoi era chiar la ieşirea din sat, pe malul unui pârâu care se scurgea în sat. Şi ca să fie şi mai dificil tot gunoiul era printre copaci şi într-o râpă. La propriu era o groapă!
Prima groapă era o nimica toată faţa de cea care ne aştepta pe fundul râpei. O groază de PET-uri, mii şi mii, iar dedesuptul lor alte mii şi mii de pungi, sticle, doze, haine, porcării, jucării, ... etc. Straturi, straturi de gunoaie!
28 de oameni în acea groapă curăţau ceea ce ani întregi ţăranii şi autorităţile de acolo nu au ştiut sau nu au vrut să facă.
E păcat! Şi e şi mai păcat faptul că niciun sătean nu a venit să ne ajute în afară de poştaş. E păcat că până la urmă ei trăiesc în acea mizerie şi au impresia că dacă aruncă o sticlă sau gunoi în apă, în pădure sau după nişte buruieni acel gunoi va dispărea, se va evapora de pe suprafaţa pământului. L-am aruncat după nişte tufe! Măcar nu se vede! Dumnezeu mă iartă!
Autorităţile nu fac aproape nimic ca să educe populaţia sau să gestioneze cumva aruncarea gunoaielor. Let's Do It, Romania! e prea puţin pentru ceea ce ar trebui să fie în România ca şi campanie. Dar e un început, greoi, care se desfăşoară doar cu câteva săptămâni înainte de data campaniei.
Ca şi o concluzie, după ziua de ieri am aflat şi preferinţele sătenilor din Glâmboaca în materie de bere. La doză berea Timişoreana e preferata lor, iar la PET Burgger e pe primul loc. Dar să nu uit faptul că vinul şi rachiul nu e de lepădat în acest sat (ca în toate de-altfel) având în vedere că puţea a alcool în acea groapă de gunoi ilegală.
În total am strâns în jur de 190 de saci de gunoaie!
Eu vă doresc sănătate şi să vă gândiţi de două ori înainte de a arunca un gunoi pe stradă, pe câmp sau în păduri şi râuri. Până la urmă toţi trăim în acelaşi loc, adică Terra şi în aceeaşi ţară, România.