Treceți la conținutul principal

Transalpina - Cea Mai Înaltă Şosea din România

Săptămâna trecută am avut privilegiul să vizitez două locuri magnifice din România: Şoseaua Transalpina şi Peştera Muierilor.

Şoseaua Transalpina

Într-o dimineaţă de sâmbătă, împreună cu nişte amici, am luat drumul spre Peştera Muierilor. Pentru a ajunge acolo trebuia să mergem pe Transalpina pentru a scurta drumul. Ne-am pornit pe la 9:30 din Sibiu şi am ajuns pe la ora 18:30 la peşteră. A durat atât de mult timp deoarece ne-am mai oprit în Jina, Poiana şi nu în ultimul rând pe vârful munţilor, pe şoseaua Transalpina.

Vă spun că nu mi s-a mai dat să văd un peisaj mai frumos ca acesta. De pe vârful muntelui se vede magnific şoseaua şi micile maşini chinuindu-se parcă să urge pantele abrupte ale muntelui. Dacă te chinui puţin ajungi cu mâna norii :).



E adevărat că e cam frig la înălţimea aceea chiar şi într-o zi de vară dar aerul e atât de curat...Traseul făcut de noi puteţi să-l vedeţi pe harta de mai jos. O porţiune de drum e în construcţie, porţiunea de după Jina şi pănă la primul baraj dar apoi drumul e bun.



View Larger Map

Pentru o hartă mai detaliată puteţi intra pe site-ul acesta.

Peştera Muierilor

Cum spuneam aici am ajuns pe la ora 18:30 şi din fericir am prins ultimul grup organizat pentru a putea intra în peşteră. E prima peşteră pe care o vizitez dar nu am fost cine-ştie-ce impresionat. Peştera era cam strâmtă şi cam umedă :) (sper că nu vă gândiţi la prostii). Oricum, e interesant să ştii că acolo au locuit oameni acum mii de ani dar şi că pe timpul războaielor acolo se adăposteau femeile din împrejurimi.

Dacă aveţi posibilitatea de a vizita vre-odată aceste două locuri să nu ezitaţi. Drumul e cam greu şi obositor dar merită văzut.

Postări populare de pe acest blog

BING.com un nou motor de cautare

Acum doua saptamani in urma,pe data de 3 iunie 2009 a intrat in functiune un nou motor de cautare ("search engine") numit BING.com . Acest site apartine companiei Microsoft ca un inlocuitor pentru Windows Live Search. Bing este numit de catre cei de la Microsoft ca fiind un motor decizional. Aici echipa Bing da si un mic exemplu cum poti sa castigi bani de pe urma acestui search engine cu ajutorul optiunii cashback. Acest motor de cautare deja are si o pagina pe Wikipedia . In caz ca doriti sa faceti o comparatie Google vs. Bing este deja un site care face acest lucru. Ramane la decizia voastra ce motor de cautare sa folositi!

Guşteriţa, Sibiu

Fãrã canalizare si cu drumuri pietruite, sibienii din cel mai oropsit cartier al Sibiului se întreabã dacã n-ar fi fost mai bine ca Gusterita sã rãmânã comunã. Desi e parte a orasului de jumãtate de secol, cartierul nu reuseste sã se ridice din noroaie. Primãria anuntã cã lucrãrile pentru canalizare ar putea începe la primãvarã. Acelasi lucru il spunea Primaria si in 2006, dupa trei ani situatia inca nu s-a schimbat. Fiecare sibian a auzit de Gusterita. Însã nu multi au si cãlcat vreodatã pe acolo. Departe de oras, locuitorii cartierului, alipit Sibiului în urmã cu o jumãtate de secol, sunt singurii care îsi stiu problemele si se luptã cum pot cu ele. Lipsa canalizãrii, transportul public slab organizat si drumurile proaste le dau cele mai mari bãtãi de cap. Guşteriţa (în dialectul săsesc Hameršterf, în germană Hammersdorf, în trad. "Satul ciocanului", în maghiară Szenterzsébet, în trad. "Sfânta Elisabeta") este în prezent un cartier al municipiului Sibiu. Istoric L...

Install Heroes Of Might and Magic 3 on Ubuntu Linux

This is an other small tutorial on how to install a game on Ubuntu Linux. Until now I've already explained how to install Football Manager 2011 on Ubuntu and I've seen that a lot of people are entering on my blog looking how to do that. I think that you know Heroes 3 and that you've played in Windows but the story and the game play is calling you to play it also in Linux, no? First we have to download and install this game. Download I think that this is the easiest step, you just have to search on Google something like this download heroes 3 linux and I'm definitively sure that you'll find a site from which to download the game files ;). Installation After downloading the game you have to install it. If the *.iso file is compressed in a  *.bz2 file you have to uncompressed it. After that write in the Terminal this, after you go with cd command in the folder where the iso file is: sudo mount -t iso9660 -o loop HMM3-Linux.iso /mnt/fakecd ...