Demult nu am mai fost la un pescuit şi îmi e tare dor! Ţin minte că ultima oară am fost acum vreo doi ani pe Olt dar nu am prins nimic, defapt nu pentru pescuit m-am dus pe malul Oltului ci la un picnic. Aveam o undiţă prăpădită cu plută şi nadă din supermarket şi e clar că niciun peşte nu a tras, dar poate că şi locul ales de noi nu era bun. Cine ştie?
Când eram mai mic mergeam la ţară în fiecare vară, în satul Miorcani (acolo unde s-a născut poetul Ion Pillat). Din fericire ai o grămada de locuri unde să pescuieşti. Prutul e foarte aproape de sat dar din păcate puteai pescui doar cu permis şi dacă ştiai şpăgarii de grăniceri şi oricum nu mergea la plută ci numai la mulinetă, coasă, harpon (aşa zicem noi la naylon-ul pus pe un spray şi cu plumb în capăt). Mai departe de sat, defapt de locul unde erau bunicii mei, satul fiind destul de mare, erau mai multe iazuri, care aparţineau de colectiv pe timpul lui Ceauşescu dar apoi le-au cumpărat care mai de care. Bineînţeles că şi aici puteai să pescuieşti dar fără să te prindă stăpânii.
Era plăcut să te trezeşti dimineaţa cănd nici măcar găinile nu cotcodăceau, să te îmbraci gros, să îţi iei undiţa cu plută din ştiulete de popuşoi, cu raniţa cu râme şi pachetul de mâncare puse deoparte în traistă. Aşteptam să vină faitonul (căruţa) pritenilor să mă ia şi duşi eram...Dar mai mare plăcerea e atunci când arunci undiţa în apă şi pe răcoarea dimineţii peştii sunt mai activi, poţi să-i vezi cum se ridică la suprafaţă şi se bălăcesc parcă făcându-ne în ciudă că ei nu pot fi prinşi.
Mă băgam cu picioarele în apă şi mâl nu ca să le dau de mâncare lipitorilor ce mă atacau fără milă ci ca să fiu mai aproape de ochiurile cu apă curată, adică fără papură şi legume acvatice. Din cauza lipitorilor intram cu tot cu blugi în apă, dar degeaba...
Nu mergeam niciodată singur la pescuit ci cu prietenii, unul, doi sau mai mulţi, nu conta, aveam cu toţii loc în faitonul lui Mugur, un prieten bun de-al meu de la Miorcani de care din păcate nu mai ştiu nimic. Mergeam pe la Iazul Magaziei şi alte două iazuri care nu mai ţin minte cum se numeau. Pescuiam de dimineaţa până seara, nu conta dacă prindeam ceva ci pur şi simplu aerul curat, glumele cu prietenii, apa, soarele mă făceau să-mi doresc ca acele zile să nu se termine niciodată. Mai erau şi cazuri când trebuia să fugim cu peştele în undiţă deoarece ne fugăreau paznicii unor iazuri, sau să ne ascundem în popuşoi (porumb).
Când nu prindeam peşte mi se agăţa în cârlig broaşte ţestoase pe care le pupam şi le dădeam drumul înnapoi în apă :)). Glumeam, nu le pupam deloc pentru că-şi băgau capul în carapace. Sau când băgam câte o râmă în primul cârlig pe cealaltă o ţineam între buze aşa cum fac pescarii adevăraţi. Defapt eram eu prost şi m-am lăsat păcălit de prieteni că numai eu ţineam râma între buze...Yaks!
Pot să zic că am amintiri plăcute în Miorcani, amintiri pe care nu le voi uita niciodată.
P.S. acest articol a fost creat deoarece vroiam să văd cum arată o postare de pe e-mail.