Filmuleţul de mai jos m-a făcut să-mi aduc aminte de ceea ce îmi povestea bunicul meu despre experienţele lui din Cel De-al Doilea Război Mondial. Îmi plăcea la nebunie să-l aud cum povesteşte, seara, înainte de culcare. Poate din acest motiv sunt pasionat de cel De-al Doilea Război Mondial!
Pot spune că bunicul meu a avut mare noroc în război având în vedere că a trecut de două ori pe lângă moarte. Mi-a povestit că prima oară, atunci când armata română se retrăgea din calea ruşilor, era să fie omorât de un obuz de la mortier. În timp ce câteva mortiere ruseşti îşi scuipau obuzele românii se retrăgeau în fugă deoarece camioanele nu reuşeau să intre pe străzile mocirloase, pline de glod. Bunicul meu era foarte obosit, ca toţi ceilalţi soldaţi de-altfel. Pe lângă el a trecut o căruţă ce ridica răniţii sau pecei care chiar nu mai puteau să meargă din cauza oboselii. A vrut şi el să se prindă de căruţă şi să meargă astfel măcar câţiva zeci de metrii până ce-şi trăgea sufletul. Chiar în momentul când a vrut să se agaţe conducătorul a dat bice cailor. Bunicul nu a mai reuşit şi a căzut în noroi. Uitându-se parcă cu jale la mijlocul de transport a auzit un şuierat şi un obuz a căzut chiar lângă cal. Căruţa s-a răsturnat cu tot cu oamenii din ea, posibil că au murit câţiva. Calul a fost făcut pulbere!
A doua oară nu a fost chiar atât de norocos. Spun asta deoarece într-o confruntare cu ruşii a fost împuşcat în partea stângă, pe lângă rinichi, glonţul intrând printr-o parte şi ieşind pe cealaltă. L-a văzut pe rusul care l-a împuşcat, ăla putea să îl împuşte şi a doua oară dar nu a făcut-o! Cu greu s-a refugiat într-o tranşee. A pierdut mult sânge stând acolo dar până la urmă a fost găsit de un sergent neamţ şi de un român. A fost dus la un infirmier apoi prin Crimeea cu vaporul la Constanţa.
De fiecare dată eram fascinat atunci când îmi povestea asta.Şi acum mai sunt deoarece dacă bunicul meu nu avea norocul acela eu acum nu mai existam :)