Treceți la conținutul principal

Blog Action Day 2010

Toţi bloggerii din lume au şansa în luna Octombrie să discute, organizat, despre un subiect comun şi anume schimbările drastice ale climei Pământului. Anul trecut s-au înscris la acest eveniment 13606 bloggeri din 156 de ţări şi au scris fiecare pe blog articole despre schimbarea climei şi ce influenţe negative are aceasta asupra noastră sau despre diferite teme ecologice. La eveniment au luat parte şi diferite organizaţii non-guvernamentale şi chiar şi prim ministrul Marii Britanii Gordon Brown cât şi oficiali de la Casa Albă.

Am scris şi anul trecut despre acest eveniment şi pentru că sunt cât de cât ecologist am să scriu şi anul acesta. Oricum, mai este până în octombrie dar organizatorii deja au început să promoveze acest eveniment.

Evenimentul se numeşte Blog Action Day şi se ţine în fiecare an pe data de 15 octombrie. În fiecare an este un subiect comun şi de aceea organizatorii acestui eveniment global caută subiectul cel mai potrivit pentru acest an. Astfel, cei de la change.org au ales mai multe posibilie subiecte despre care se va vorbi întreaga lume şi roagă bloggerii şi internauţii să completeze un simplu chestionar.

Topicurile posibilie sunt următoarele:
  • apa - milioane de oameni nu au acces la apă potabilă cu toate că UN a declarat faptul că accesul la apă e un drept uman. Lipsa apei duce la numeroase boli cât şi la numeroase conflicte militare.
  • traficul de persoane vii - de la prostituţie până la sclavagism, mai mult de 27 de milioane de oameni sunt afectaţi de acest fenomen
  • femeia - cel mai discriminat grup din lume nu e vreo minoritate anume ci chiar femeia. Un procentaj mare de femei sunt discriminate în fiecare an pe tot Globul, de la cele mai moderne ţări până la cele mai sărace.
  • hrana naturală - industrializarea agriculturii a acaparat rezervele de hrană. În ţările moderne obezitatea a luat proporţii, iar în cele în curs de dezvoltare se fac experimente cu hrana modificate genetic.
  • foamete - chiar dacă mulţi dintre noi cred că hrana de zi cu zi e ceva normal şi mai facem şi figuri, peste 1 miliard de oameni un colţ de pâine e porţia de mâncare pe întreaga zi.
  • oceanele - pescuitul fără limite cât şi poluarea excesivă a apelor oceanelor duc la dispariţia a nenumărate specii de peşti. Dacă asta nu e de-ajuns poluarea cu ţiţei face ca viaţa oceanică în acel loc să nu mai fie posibilă niciodată.
Cam astea sunt principalele subiecte propuse pentru Blog Action Day!
Aveţi posibilitatea să alegeţi unul sau chiar mai multe subiecte dacă intraţi să completaţi acest chestionar.
Subiectul câştigător va fi anunţat în luna septembrie.




Powered by ScribeFire.

Postări populare de pe acest blog

BING.com un nou motor de cautare

Acum doua saptamani in urma,pe data de 3 iunie 2009 a intrat in functiune un nou motor de cautare ("search engine") numit BING.com . Acest site apartine companiei Microsoft ca un inlocuitor pentru Windows Live Search. Bing este numit de catre cei de la Microsoft ca fiind un motor decizional. Aici echipa Bing da si un mic exemplu cum poti sa castigi bani de pe urma acestui search engine cu ajutorul optiunii cashback. Acest motor de cautare deja are si o pagina pe Wikipedia . In caz ca doriti sa faceti o comparatie Google vs. Bing este deja un site care face acest lucru. Ramane la decizia voastra ce motor de cautare sa folositi!

Guşteriţa, Sibiu

Fãrã canalizare si cu drumuri pietruite, sibienii din cel mai oropsit cartier al Sibiului se întreabã dacã n-ar fi fost mai bine ca Gusterita sã rãmânã comunã. Desi e parte a orasului de jumãtate de secol, cartierul nu reuseste sã se ridice din noroaie. Primãria anuntã cã lucrãrile pentru canalizare ar putea începe la primãvarã. Acelasi lucru il spunea Primaria si in 2006, dupa trei ani situatia inca nu s-a schimbat. Fiecare sibian a auzit de Gusterita. Însã nu multi au si cãlcat vreodatã pe acolo. Departe de oras, locuitorii cartierului, alipit Sibiului în urmã cu o jumãtate de secol, sunt singurii care îsi stiu problemele si se luptã cum pot cu ele. Lipsa canalizãrii, transportul public slab organizat si drumurile proaste le dau cele mai mari bãtãi de cap. Guşteriţa (în dialectul săsesc Hameršterf, în germană Hammersdorf, în trad. "Satul ciocanului", în maghiară Szenterzsébet, în trad. "Sfânta Elisabeta") este în prezent un cartier al municipiului Sibiu. Istoric L...

Install Heroes Of Might and Magic 3 on Ubuntu Linux

This is an other small tutorial on how to install a game on Ubuntu Linux. Until now I've already explained how to install Football Manager 2011 on Ubuntu and I've seen that a lot of people are entering on my blog looking how to do that. I think that you know Heroes 3 and that you've played in Windows but the story and the game play is calling you to play it also in Linux, no? First we have to download and install this game. Download I think that this is the easiest step, you just have to search on Google something like this download heroes 3 linux and I'm definitively sure that you'll find a site from which to download the game files ;). Installation After downloading the game you have to install it. If the *.iso file is compressed in a  *.bz2 file you have to uncompressed it. After that write in the Terminal this, after you go with cd command in the folder where the iso file is: sudo mount -t iso9660 -o loop HMM3-Linux.iso /mnt/fakecd ...