Cred că sunt bolnav! Defapt sunt sigur că sunt bolnav deoarece simptomele le am de fiecare dată când mă urc într-un autobuz. Boala se numește somnolență de autobuz. Știu că e greu de crezut că această boală există dar sunt sigur că mulți suferă din cauza ei.
Dimineața, seara, la amiază, nu contează ora, vremea de afară sau oamenii cu care sunt, dacă mă urc într-un autobuz adorm automat. În rarele dăți când rezist și-mi pun scobitori la ochi ca să nu adorm văd pe lângă mine mulți care îs la fel de bolnavi ca mine, poate chiar mai grav bolnavi. Am un coleg, Alin, care e irecuperabil, nu mai are nicio șansă de însănătoșire și el e conștient de asta.
Dimineața când merg la serviciu deoarece e prea aglomerat nu prind loc pe scaun așa că stau în picioare, ceea ce e bine deoarece nu adorm. Nu că aș fi străin de dormitul în picioare, am dormit și așa odată când mergeam spre Botoșani când veneam de la facultate. Nu mai țin minte dacă am visat ceva!Hmmm....în fine!!
Problema e că atunci când vin de la serviciu, obosit, nerăbdător să ajung acasă se amplifică starea de somnolență. De fiecare dată am loc liber pe scaun așa că-l folosesc. Dar rar mi se întâmplă să nu adorm. Dorm ca un porc! Mi s-a întâmplat să visez și să tresar prin somn și să-l lovesc, ușor :), pe vecinul de lângă mine. Sau să ma trezesc buimac atunci când șoferul pune câte o frână mai bruscă. Ce mi-e frică e să nu mă apuce într-o zi să bun capul pe umărul vecinului și/sau să salivez pe el/ea. Din fericire nu mi s-a întâmplat niciodată asta. Și mulțumesc lui Dumnezeu că nu sforăi, m-am prăpădit de râs când am văzut un sforăitor din ăsta în bus, vecinul lui îl tot ghiontea dar nicio șansă, el era în lumea lui.
Sper să ajung să se inventeze autobuze ce circulă prin oraș cu cușete, sau măcar să facă scaunele alea mai moi și flexibile. Ăștia care au proiectat autobuzele nu s-au gândit deloc la oameni din ăștia bolnavi, așa ca mine. Nenorociții!