Noi românii suntem un popor aparte, un popor mai special decât toate celelalte popoare din Europa. Poate că istoria a avut un impact asupra noastră, faptul că tot timpul am fost într-un continuu front (diferite razboaie străine ce s-au ținut pe teritoriul nostru) și continuu atacați de diferite popoare: romani, tătari, turci, polonezi, unguri, nemți și nu în ultimul rând ruși. Am împrumutat cam tot ceea ce e rău de la fiecare popor și prea puțin dintre cele bune.
Mulți zic că perioada comunistă ne-a îndobitocit dar nu mulți știu că noi suntem așa de la începutul istoriei noastre.
Burebista și-a incendiat podgoriile pentru ca supușii lui să nu se mai înnece în băutură. Vlad Țepeș a folosit arma arhicunoscută - țeapa- impotriva hoților, tâlharilor și criminalilor deoarece o altă metodă de educare eficientă nu se prea putea aplica. Și poate mai sunt astfel de exemple dar din păcate nu sunt istoric.
Acum citesc o carte scrisă în 1937 de Constantin Rădulescu-Motru Psihologia Poporului Român.
Dacă o citiți și voi veți observa că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea, comportamentul și voința românilor și cum zicea și scriitorul nimeni nu poate prevedea dacă această voință se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacă se va realiza vreodată.
Scriitorul zice că trăsătura caracteristică a românului este individualismul și că nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene și care constituie sufletul burghez.
Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de școlile primare rurale la noi. Copilul de sătean învață în școală să fie cu inițiativă, fiindcă școala noastră este croită pe modelul școlilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de sătean când iese din școală se supune tradiției colective: el muncește cum a pomenit la el în sat, din moși strămoși.
O idee interesantă este despre neperseverenţa lucrului început. Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă uşor, zice Ion Creangă. Activitatea românului o compară mulţi cu un foc de paie. Omul din Apus face opere durabile, românul improvizează....[...]. Este reală la român, dar nu la orice fel de lucru. El începe greu şi se lasă uşor, dar sunt lucruri pe care românul dacă le începe nu le mai lasă niciodată. Un român propietar de pământ este cel mai perseverent muncitor agricol.....
Neperseverenţa la lucru a apărut în sec. 19, deodată cu înnoirea organizaţiei statului român. Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi de slujbaşi la stat. S-au făcut, din “politică” şi din “slujbă”, profesiuni de muncă uşoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni.....
S-a spus că românul este nedisciplinat în munca pe terenul economic. Popoarele din Apus păstrează muncii un ritm regulat ca de ceasorinc, poporul român cunoaşte munca dezordonată. Românul nu munceşte metodic, ci în salturi, are lungi perioade de odihnă , iar la nevoie dă în brânci şi face muncă de sclav. Apoi românul n-are spirit comercial......
Nu e ţară de oameni mai curajoşi ca ţara noastră. Românii sunt eroi, când sunt în grup. În front, la război, la revoltă....curajul românului n-are pereche.....Dar românul izolat e blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace.
Dar şi religios este românul. De ochii satului însă. Românul este religios, dar câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii, de acolo de unde porneşte sentimentul personalităţii.....
Mulți români se apucă de o școală pe care nici măcar nu sunt în stare să o termine. Pentru ași întări ideea scriitorul aduce date statistice (pagina 22).
Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici. S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce privește munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaște munca dezordonată, sub formă mai mult de joc. Românul nu muncește metodic, ci în salturi; are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie dă pe brânci și face muncă de sclav. Apoi, ca de o altă caracteristică a sufletului românesc, s-a vorbit de lipsa spiritului comercial. Marea majoritate a populației de sat, în România, nu știe valora lucrurile după valoarea lor de schimb, ci numai după valoarea lor subiectivă de uz.
De asemenea este cheltuitor cu timpul, într-o măsură cum nu sunt popoarele din Apus. Timpul este pentru român orice, numai monedă nu. La târg stă și se tocmește ceasuri întregi pentru un lucru de nimic. Tot așa la petrecere, pierde zile și nopți întregi.
Pe lângå aceste caracteristici, care sunt defavorabile, i se mai atribuie sufletului românesc multe altele, favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate, religios.
Se merită citită această carte și vă sfătuiesc să o faceți și voi, mai ales ca să vedeți dacă ne-am schimbat în bine sau în rău, sau cel puțin dacă am rămas la fel.
Aici puteți citi cartea online!
Mulți zic că perioada comunistă ne-a îndobitocit dar nu mulți știu că noi suntem așa de la începutul istoriei noastre.
Burebista și-a incendiat podgoriile pentru ca supușii lui să nu se mai înnece în băutură. Vlad Țepeș a folosit arma arhicunoscută - țeapa- impotriva hoților, tâlharilor și criminalilor deoarece o altă metodă de educare eficientă nu se prea putea aplica. Și poate mai sunt astfel de exemple dar din păcate nu sunt istoric.
Acum citesc o carte scrisă în 1937 de Constantin Rădulescu-Motru Psihologia Poporului Român.
Dacă o citiți și voi veți observa că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea, comportamentul și voința românilor și cum zicea și scriitorul nimeni nu poate prevedea dacă această voință se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacă se va realiza vreodată.
Scriitorul zice că trăsătura caracteristică a românului este individualismul și că nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene și care constituie sufletul burghez.
Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de școlile primare rurale la noi. Copilul de sătean învață în școală să fie cu inițiativă, fiindcă școala noastră este croită pe modelul școlilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de sătean când iese din școală se supune tradiției colective: el muncește cum a pomenit la el în sat, din moși strămoși.
O idee interesantă este despre neperseverenţa lucrului început. Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă uşor, zice Ion Creangă. Activitatea românului o compară mulţi cu un foc de paie. Omul din Apus face opere durabile, românul improvizează....[...]. Este reală la român, dar nu la orice fel de lucru. El începe greu şi se lasă uşor, dar sunt lucruri pe care românul dacă le începe nu le mai lasă niciodată. Un român propietar de pământ este cel mai perseverent muncitor agricol.....
Neperseverenţa la lucru a apărut în sec. 19, deodată cu înnoirea organizaţiei statului român. Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi de slujbaşi la stat. S-au făcut, din “politică” şi din “slujbă”, profesiuni de muncă uşoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni.....
S-a spus că românul este nedisciplinat în munca pe terenul economic. Popoarele din Apus păstrează muncii un ritm regulat ca de ceasorinc, poporul român cunoaşte munca dezordonată. Românul nu munceşte metodic, ci în salturi, are lungi perioade de odihnă , iar la nevoie dă în brânci şi face muncă de sclav. Apoi românul n-are spirit comercial......
Nu e ţară de oameni mai curajoşi ca ţara noastră. Românii sunt eroi, când sunt în grup. În front, la război, la revoltă....curajul românului n-are pereche.....Dar românul izolat e blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace.
Dar şi religios este românul. De ochii satului însă. Românul este religios, dar câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii, de acolo de unde porneşte sentimentul personalităţii.....
Mulți români se apucă de o școală pe care nici măcar nu sunt în stare să o termine. Pentru ași întări ideea scriitorul aduce date statistice (pagina 22).
Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici. S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce privește munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaște munca dezordonată, sub formă mai mult de joc. Românul nu muncește metodic, ci în salturi; are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie dă pe brânci și face muncă de sclav. Apoi, ca de o altă caracteristică a sufletului românesc, s-a vorbit de lipsa spiritului comercial. Marea majoritate a populației de sat, în România, nu știe valora lucrurile după valoarea lor de schimb, ci numai după valoarea lor subiectivă de uz.
De asemenea este cheltuitor cu timpul, într-o măsură cum nu sunt popoarele din Apus. Timpul este pentru român orice, numai monedă nu. La târg stă și se tocmește ceasuri întregi pentru un lucru de nimic. Tot așa la petrecere, pierde zile și nopți întregi.
Pe lângå aceste caracteristici, care sunt defavorabile, i se mai atribuie sufletului românesc multe altele, favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate, religios.
Se merită citită această carte și vă sfătuiesc să o faceți și voi, mai ales ca să vedeți dacă ne-am schimbat în bine sau în rău, sau cel puțin dacă am rămas la fel.
Aici puteți citi cartea online!